Conflictul dintre oameni și urși nu e o noutate în România. Din păcate, în multe cazuri e vorba de situații dramatice, care implică pierderi de vieți omenești sau pagube materiale serioase. În fața acestor realități, e firesc ca lumea să ceară soluții. Dar ce facem atunci când aceste soluții sunt formulate la cald, din emoție, fără dovezi clare și fără o strategie pe termen lung?
De ceva timp, spațiul public e tot mai invadat de afirmații categorice legate de „problema urșilor”. Unele par simple opinii, altele sunt promovate ca adevăruri absolute – chiar dacă realitatea e mult mai complexă. Hai să le luăm pe rând și să vedem ce spun faptele.
Mituri și interpretări grăbite
🔸 “Trebuie cote de vânătoare mai mari ca să eliberăm habitat pentru urși.”
➡️ Fals. Reducerea numărului de urși nu duce automat la crearea de habitat. Habitatul e legat de pădure, liniște, hrană, coridoare ecologice – nu de câți urși sunt într-o zonă.
🔸 “ONG-urile sunt de vină pentru atacurile de urs.”
➡️ Acuzațiile fără dovezi nu ajută pe nimeni. A da vina pe organizații care cer respectarea legii e periculos și creează ură. Deciziile privind gestionarea faunei le iau autoritățile, nu ONG-urile.
🔸 “Trebuie să aducem populația de urs la 4.500 de exemplare.”
➡️ Cine a stabilit această cifră? Pe ce baze științifice? Cât de actuală mai este ea, având în vedere că între timp s-au schimbat multe: urbanizare, drumuri, presiune turistică.
🔸 “Avem peste 8.000 de urși.”
➡️ Poate. Dar care e sursa? Câteva cifre circulă frecvent, dar fără trimitere la studii ADN, recensăminte profesioniste sau date oficiale clare. Fără date, avem doar estimări.
🔸 “Vânătoarea e singura soluție ca să evităm victime.”
➡️ Nu e chiar așa simplu. Problemele apar și din gestionarea proastă a deșeurilor, urbanizarea haotică, lipsa gardurilor electrice sau hrănirea necontrolată a urșilor de către oameni. Nu e doar o ecuație: mai puțini urși = mai puține atacuri.
Emoția e firească. Dar nu trebuie să ia locul rațiunii
Fiecare atac asupra unui om e o tragedie. Dar nu putem construi o politică publică doar pe emoție. Nici pe ură. Avem nevoie de o abordare echilibrată, informată, care să răspundă atât nevoilor oamenilor, cât și obligațiilor de conservare a speciei.
De aceea, cerem mai multă responsabilitate din partea celor care influențează opinia publică:
❗ Nu amestecați opiniile cu faptele.
❗ Nu faceți apel la vinovăție fără dovezi.
❗ Nu prezentați vânătoarea ca singura soluție posibilă.
Ce înseamnă “optim” când vorbim de urși?
Asta e întrebarea de bază. Pentru că în 2025 România nu mai arată ca în 1980. Avem autostrăzi prin păduri, orașe care s-au extins, trasee turistice și gunoaie pe munte. Asta înseamnă că “numărul optim” de urși trebuie recalculat cu instrumente moderne: modele ecologice, monitorizare prin ADN, implicarea comunităților.
Gestionarea urșilor nu e despre vânătoare sau nu. E despre:
-
măsuri de prevenție non-letală (garduri electrice, adăposturi pentru deșeuri);
-
intervenții rapide și justificate în cazuri punctuale;
-
educație publică și turistică;
-
monitorizare profesionistă și transparentă.
Vânătoarea poate avea un rol într-un plan de management adaptiv. Dar doar ca parte dintr-un set de soluții, nu ca soluție magică.
Avem nevoie de colaborare, nu de tabere
Să spui că ONG-urile sunt de vină pentru atacurile de urs e ca și cum ai spune că meteorologii sunt de vină că plouă. ONG-urile au rolul de a atrage atenția asupra problemelor de fond: aplicarea defectuoasă a legii, lipsa datelor clare, interesele din spatele cotelor. Deciziile le iau guvernele, nu societatea civilă.
Concluzie
Gestionarea ursului brun nu e o dezbatere între “pro” și “contra”. Nu e despre cine are dreptate, ci despre ce funcționează. Și ca să funcționeze ceva, avem nevoie de:
✅ Date clare și metode științifice.
✅ Implicarea tuturor actorilor – autorități, experți, comunități.
✅ Măsuri adaptate realităților din teren.
✅ O comunicare publică responsabilă.
România nu are nevoie de conflicte artificiale. Are nevoie de un plan serios, echilibrat și de bun-simț. Și da, și oamenii, și urșii merită să fie în siguranță.