Prezentam într-un articol precedent despre proiectul H2O (Water) – HelpingToObtainWater. Inițiativa este susținută de către Coca-Cola prin intermediul CSR Nest și Asociația Today’sFuture.
Proiectul prevedea crearea a patru puțuri de mare adâncime în comuna Mischii din județul Dolj. Prin executarea acestor lucrări se asigură accesul la apa potabilă pentru cca. 1800 de locuitori.
Deși poate părea greu de crezut, în România există multe localități care nu au o sursă de apă potabilă accesibilă. În multe din aceste cazuri singura soluție o reprezintă forarea unor puțuri la o adâncime de peste 120 m. Crearea unor astfel de execuții este extrem de costisitoare. Din acest motiv multe localități nu-și permit, Neavând resursele necesare multe localități rămân în espectativă rugându-se ca pe timpul verii să nu fie secetă prelungită.
Într-o astfel de situație erau și locuitorii comunei Mischii. În sprijinul lor au venit însă cei care coordonează proiectul H2O. În cadrul proiectului s-au asigurat resursele necesare executării unor astfel de lucrări, precum și instalarea unor hidrofoare care să aducă apa la suprafață.
În data de 20 februarie s-a derulat procesul de predare-primire a fântânilor către Primăria Mischii și s-au făcut și primele teste în prezența reprezentanților presei și a locuitorilor din cele 3 sate. Astfel locuitorii satelor: Mischii, Călinești și Gogoșești nu vor mai fi nevoiți să parcurgă distanțe de sute de metri pentru a-și face necesarul de apă.
În cadrul conferinței de presă, primarul comunei a declarat că va dezvolta proiectul la nivel local. Se vor instala cișmele publice care vor prelua apa de la cele 4 puțuri și le vor duce mai aproape de casele oamenilor. Aceste lucrări vor fi efectuate de către Primăria Mischii.
Despre The New World Program
The New World Program este un program lansat în anul 2014 reprezentând un parteneriat între Fundația Coca-Cola și Global WaterChallenge. Este menit să sprijine inițiative din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. The New World Program oferă granturi pentru proiecte care vizează trei piloni cheie:
- Gestionarea responsabilă a apei pentru creșterea accesului la apă potabilă provenită din surse sigure și la servicii de igienă prin abordări incluzive care implică întreaga comunitate;
- Afirmarea femeilor și a tinerilor printr-un nivel îmbunătățit de educație și creare de locuri de munca pentru creșterea adaptabilității comunităților la problemele cu care se confruntă;
- Implicarea comunităților prin inițiative de gestionare a deșeurilor, inclusiv colectarea, sortarea și reciclarea deșeuri.
Despre Fundația Coca-Cola
Fundația Coca-Cola reprezintă divizia globală de acțiuni filantropice a The Coca-Cola Company. De la înființarea sa, în anul 1984, Fundația Coca-Cola a acordat granturi în valoare de peste 1 miliard de dolari pentru sprijinirea inițiativelor comunitare sustenabile în întreaga lume.
Despre Global WaterChallenge
Înființată în anul 2006, Global WaterChallenge (GWC) reprezintă o coaliție de organizații de top. Acestea și-au luat angajamentul de a îndeplini obiectivul sustenabil și realizabil de a oferi acces general la apă potabilă provenită din surse sigure și la servicii de igienă. Misiunea sa este de a reuni companii de top, parteneri din sectorul societății civile și guverne. Împreună să contribuie la accelerarea procesului de furnizare a apei provenite din surse sigure și la oferirea condițiilor necesare asigurării igienei. Acest lucru este posibil prin parteneriate care:
- includ atât sprijin financiar,
- inovație pe scară largă cu scopul de a oferi soluții durabile.
Până în prezent, prin parteneriatele inovatoare public-private ale GWC, peste 1 milion de oameni au acces la apă curată.