Unde a „dispărut” apa Dunării?

Unde a „dispărut” apa Dunării? Ce arată, de fapt, debitele oficiale, seceta și barajele din amonte

Debitul Dunării la intrarea în România a coborât la aproximativ o treime din media lunii iulie. Datele oficiale confirmă o situație hidrologică severă, dar nu susțin ideea că un volum mare de apă ar fi „dispărut” între Austria și România. Explicația se află în seceta extinsă din bazin, aportul foarte redus al afluenților, propagarea lentă și atenuată a undelor de debit, exploatarea amenajărilor hidroenergetice și, într-o măsură mai mică, în consumurile de apă.

La 31 iulie 2026, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor raporta la Baziaș un debit de 1.600 metri cubi pe secundă, față de o medie multianuală a lunii iulie de 4.700 m³/s. Pentru intervalul următor, hidrologii estimau o nouă scădere, până la aproximativ 1.450 m³/s. Așadar, problema este reală: România primește în prezent un debit mult sub normalul sezonier.

Întrebarea corectă nu este însă doar „unde a dispărut apa?”, ci și dacă valorile comparate reprezintă aceeași undă de debit, măsurată în același moment, pe același braț și după aceeași metodologie.

Dunărea nu este o conductă cu debit constant

Pe 31 iulie, tabelul hidrologic publicat de serviciul oficial ungar Hydroinfo indica următoarele debite matinale pe cursul Dunării:

Sector hidrometric	Debit raportat
Ingolstadt, Germania	81,9 m³/s
Oberndorf, Germania	108 m³/s
Pfelling, Germania	122 m³/s
Hofkirchen, Germania	194 m³/s
Passau–Ilzstadt	601 m³/s
Mauthausen, Austria	1.090 m³/s
Ybbs, Austria	1.010 m³/s
Kienstock, Austria	734 m³/s
Korneuburg, Austria	771 m³/s
Wildungsmauer, Austria	688 m³/s
Hainburg, Austria	682 m³/s
Devín, Slovacia	732 m³/s
Medveďov, Slovacia	650 m³/s
Gönyű, Ungaria	658 m³/s
Komárom, Ungaria	658 m³/s

Valorile arată că debitul Dunării crește puternic după confluența cu Innul, apoi scade și se redistribuie pe sectorul austriac, slovac și ungar. La Passau, Innul avea singur aproximativ 372 m³/s, o contribuție decisivă la debitul fluviului.

Aceste cifre nu trebuie însă puse într-o ecuație simplă de tipul „Austria avea X, iar România trebuia să primească același X plus afluenții”. Între stații există:

• timpi diferiți de propagare;

• derivații și brațe secundare, în special în zona Gabčíkovo–Mosoni-Duna;

• acumulări hidroenergetice exploatate în regim zilnic;

• intrări și ieșiri de apă din lunci, canale și sisteme de irigații;

• pierderi prin evapotranspirație;

• afluenți care, în condiții de secetă, aduc foarte puțină apă;

• metode și ore diferite de determinare a debitelor.

Chiar platforma oficială DanubeHIS avertizează că măsurătorile transmise automat sunt provizorii și pot fi corectate ulterior, inclusiv din cauza modificării relației dintre nivelul apei și debit.

Mai trebuie observat un lucru esențial: debitul de aproximativ 680–730 m³/s măsurat la granița austro-slovacă nu este mai mare decât cei 1.600 m³/s înregistrați ulterior la Baziaș. Dimpotrivă, pe drumul spre România, Morava, Váh, Hron, Ipeľ, Rába, Drava, Tisa, Sava și alți afluenți ridică debitul total, chiar dacă aporturile lor sunt mult diminuate de secetă.

Prin urmare, datele disponibile la 31 iulie nu arată „evaporarea în neant” a unei cantități de apă existente în Austria.

Ce s-a întâmplat cu ploile din Austria

Ploile torențiale locale nu se transformă automat într-o creștere importantă și de lungă durată a Dunării în România.

O parte din precipitații este interceptată de vegetație, o parte se infiltrează în sol, o parte reface umiditatea solului și a acviferelor, iar o altă parte ajunge în râuri. După săptămâni de căldură și deficit hidric, solurile pot reține o proporție importantă din primele ploi. Doar precipitațiile extinse, persistente și căzute în zone hidrologic relevante produc unde majore de debit.

Datele Copernicus pentru iunie 2026 arată condiții mai uscate decât media în mari părți din Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Balcani și Ucraina. Debitele râurilor au fost sub medie în multe dintre aceleași regiuni.

La jumătatea lunii iulie, Observatorul European al Secetei al Comisiei Europene menținea sau identifica stări de alertă în sudul Germaniei, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia și România. Cu alte cuvinte, episoadele de ploaie au avut loc într-un bazin care acumulase deja un deficit hidrologic extins.

Nu există, la data redactării, un tabel oficial unic și perfect comparabil care să publice cantitatea medie de precipitații din exact ultimele 30 de zile pentru teritoriul integral al fiecăreia dintre cele zece țări traversate de fluviu. Serviciile naționale utilizează rețele, intervale și metode de interpolare diferite. Din acest motiv, publicarea unor totaluri naționale aparent precise, obținute prin combinarea unor surse incompatibile, ar crea mai multă confuzie decât claritate.

Concluzia susținută de sursele europene armonizate este însă clară: bazinul superior și mijlociu al Dunării a traversat o perioadă predominant caldă și secetoasă, iar ploile locale din iulie nu au compensat deficitul acumulat.

Câte lacuri de acumulare sunt, de fapt, pe Dunăre

În discuția publică se confundă frecvent două lucruri diferite: numărul total al barajelor dintr-o țară și numărul amenajărilor construite chiar pe cursul principal al Dunării.

Numărarea tuturor lacurilor de acumulare din cele zece state nu spune câtă apă este reținută din fluviu. Multe dintre acestea se află pe râuri care nu aparțin bazinului dunărean sau în bazine aflate la sute de kilometri de Dunăre. Nici definițiile naționale nu sunt identice: unele inventare includ iazuri mici și acumulări pentru irigații, altele numai barajele care depășesc anumite dimensiuni.

Pentru cursul navigabil principal, situația este mult mai clară. Via Donau inventariază 18 centrale hidroelectrice fluviale între Kelheim și Sulina:

Stat sau sector	Amenajări principale pe cursul navigabil
Germania	6 trepte între Kelheim și frontiera austriacă
Austria	9 centrale pe sectorul național
Germania–Austria	Jochenstein, amenajare de frontieră
Slovacia	sistemul Gabčíkovo–Čunovo
Ungaria	niciun baraj mare pe cursul principal
Croația	niciun baraj mare pe cursul principal
Serbia–România	Porțile de Fier I și Porțile de Fier II
Bulgaria	niciun baraj mare pe cursul principal
Republica Moldova	niciun baraj mare pe cursul principal
Ucraina, brațele Deltei	niciun baraj mare pe cursul principal

Sursa austriacă precizează că 16 dintre cele 18 amenajări hidroelectrice se află pe Dunărea superioară, iar celelalte două sunt complexurile Porțile de Fier.

Austria are nouă centrale dunărene, confirmate atât de Via Donau, cât și de operatorul Verbund.

Germania are șase trepte de navigație și producție hidroenergetică pe sectorul dintre Kelheim și granița austriacă.

Porțile de Fier I și II sunt exploatate în comun de România și Serbia și constituie cele mai mari sisteme de baraje și acumulări de pe Dunăre.

Gabčíkovo trebuie menționat separat, deoarece o parte importantă a apei este dirijată prin canalul de derivație și prin hidrocentrală, în timp ce vechea albie și brațele laterale primesc debite controlate. Această redistribuire poate produce valori foarte diferite între stații apropiate, fără ca apa să fi fost consumată sau să fi dispărut.

Pot barajele să „fure” debitul care ar trebui să ajungă în România?

O acumulare poate modifica momentul în care apa este eliberată în aval. Poate atenua o viitură, poate reține temporar apă și o poate restitui câteva ore, zile sau, în cazul unor acumulări mari, mai târziu.

Dar centralele hidroelectrice în cascadă de pe Dunărea superioară sunt în principal amenajări „pe firul apei”, cu volume utile mult mai mici decât marile lacuri montane. Ele nu pot face să dispară permanent mii de metri cubi pe secundă timp de săptămâni.

În perioade de viitură, operatorii austrieci deschid inclusiv stavilele pentru evacuarea debitelor. Într-un comunicat privind inundațiile din 2013, Verbund arăta că șapte dintre cele nouă centrale fuseseră oprite temporar, iar barajele deschise pentru trecerea masei de apă.

Pentru a demonstra că o țară a reținut neobișnuit de multă apă ar fi necesare, cel puțin:

1. nivelurile și volumele zilnice ale fiecărei acumulări;

2. debitele de intrare și de evacuare;

3. regulamentele de exploatare;

4. prelevările autorizate;

5. un bilanț hidrologic comun, calculat pentru aceeași perioadă.

Compararea a două valori izolate, publicate în zile diferite, nu poate demonstra o reținere ilegală sau inexplicabilă.

Centrele de date: există un proiect care declară explicit folosirea Dunării

Verificarea proiectelor de centre de date a identificat cel puțin un caz relevant și explicit: Danube Data Center, propus în parcul industrial Štúrovo din Slovacia, lângă frontiera cu Ungaria.

Promotorul prezintă un proiect cu o capacitate electrică de aproximativ 100 MW, amplasat pe un teren de circa 40 de hectare. Sistemul de răcire este proiectat să utilizeze apă tratată din Dunăre, iar infrastructura promovată are o capacitate declarată de tratare de până la un milion de metri cubi pe an. Proiectul este prezentat ca infrastructură pentru centre de date de înaltă densitate și aplicații AI.

Un milion de metri cubi pe an înseamnă, repartizat uniform, aproximativ 0,032 m³/s. Chiar presupunând că întregul volum ar fi consumat, nu doar captat și restituit, reprezintă o fracțiune infimă dintr-un debit dunărean de 1.600 m³/s. În plus, documentația publică identificată descrie un proiect și infrastructura disponibilă, nu dovada că centrul funcționează deja la întreaga capacitate.

Microsoft operează și extinde infrastructură de centre de date în Austria. Documentele companiei arată că instalațiile austriece folosesc răcire evaporativă directă mai puțin de 5% din an și că apa este evacuată ulterior în sistemul local de tratare a apelor uzate. Documentul nu afirmă că aceste centre captează direct apă din Dunăre și nici nu publică puterea IT totală sau consumul anual de apă al campusurilor austriece.

La nivel global, Microsoft a raportat pentru 2025 o eficiență medie a utilizării apei de 0,27 litri pentru fiecare kilowatt-oră consumat, dar această medie nu poate fi aplicată automat fiecărui centru și fiecărei regiuni.

În lipsa autorizațiilor de gospodărire a apelor și a bilanțurilor de consum pentru fiecare amplasament, nu există bază factuală pentru afirmația că centrele de date ar explica actualul deficit de mii de metri cubi pe secundă al Dunării.

De ce a scăzut debitul la Baziaș

Seria publicată de hidrologii români arată o scădere progresivă, nu o prăbușire bruscă:

• aproximativ 2.400–2.450 m³/s la sfârșitul lunii iunie;

• 1.900 m³/s pe 12 iulie;

• 1.700–1.750 m³/s în jurul datei de 20–22 iulie;

• 1.600 m³/s la sfârșitul lunii.

Evoluția este compatibilă cu un bazin aflat sub secetă hidrologică, în care ploile locale produc creșteri mici și temporare, iar afluenții nu mai contribuie la nivelurile normale.

La 21 iulie, debitul de la Baziaș era de 1.700 m³/s. O zi mai târziu a urcat la 1.750 m³/s, după care a revenit pe scădere. A existat, deci, o creștere, dar mult mai mică și mai scurtă decât s-ar fi putut înțelege din formularea generală că ploile din Austria urmau să aducă o cantitate mare de apă în România.

Verdict

Debitul Dunării este alarmant de mic și merită monitorizare strictă, transparență și cooperare internațională. Sunt legitime întrebările privind modul de exploatare a barajelor, prelevările industriale, irigațiile, răcirea centralelor electrice și noile centre de date.

Datele oficiale verificate nu demonstrează însă că apa din Austria s-ar fi „evaporat în neant” înainte de a ajunge în România.

Ele arată:

• o secetă extinsă în bazinul superior și mijlociu;

• debite foarte reduse încă din Germania și Austria;

• un aport slab al afluenților;

• variații produse de amenajările hidroenergetice și de brațele secundare;

• o creștere mică și temporară la Baziaș după 21 iulie;

• niciun proiect de centru de date cunoscut care să poată explica, prin consumul său, deficitul actual de ordinul miilor de metri cubi pe secundă.

Ceea ce lipsește nu este o explicație spectaculoasă, ci un bilanț public, zilnic și transfrontalier al debitelor, volumelor stocate și prelevărilor. Până când autoritățile din statele dunărene vor publica un astfel de bilanț într-un format comun, comparațiile între valori izolate vor continua să alimenteze suspiciuni.

Dar suspiciunea nu poate înlocui bilanțul hidrologic.