
La vremuri speciale soluții speciale. Cam așa s-ar putea traduce situația actuală în câteva cuvinte.
Cu toate acestea trebuie să găsim idei aparte pentru a le da sărbătorilor pascale energia cuvenită. Chiar dacă restricțiile nu ne permit să ne strângem decât în grupuri mici, putem aduce bucuria Paștelui în casa noastră. Va trebui să ne organizăm puțin mai bine decât am făcut-o până acum.
Dacă nu ai idei despre cum va arăta masa de Paște pentru tine, iți putem oferi câteva idei. De fapt nu doar câteva, dar va depinde și de tine și de câtă imaginație ai. Pentru început poți arunca o privire pe site pentru a vedea ofertele speciale Charisma. Dacă ai găsit ceva care ți-a plăcut poți comanda direct sau, dacă preferi să atingi obiectele înainte de a le cumpăra – vino în magazine!
Poți profita de oferte pentru a te înnoi sau poate pentru a face un mic cadou celor dragi sau poate pentru a pregăti o masă specială de sărbători.
Știm cu toții că românului îi place să petreacă, chiar dacă de data asta există câteva restricții. Cu puțină culoare, cu ceva decorațiuni noi parcă și atmosfera se mai îmbunătățește. Trebuie menționat că cei de la Charisma s-au lansat și pe piața decorațiunilor. Iar variantele nu sunt deloc puține – peste 700 de soluții vă stau la dispoziție.
Charisma de Paște
Iar dacă nu ai în plan o redecorare mai amplă a casei, te poți rezuma doar la mici decorațiuni ale mesei de Paște. Și la acest capitol de decorațiuni casa de Paște oferta de produse este una destul de bogată. Poți alege aproape orice tip de produs la care te-ai putea gândi că ar sta bine pe masă în duminica Paștelui: fețe de masă, set de porțelan, set de bomboniere și fructiere. Poți, de asemenea, cumpăra și câteva cadouri pentru cei dragi pentru le arăta odată în plus cât de mult ții la ei.
În legătură cu masa de Paște Charisma oferă reduceri de 20% la o gamă largă de produse dedicate acestui sector. Iar pentru cei care plasează o comandă și folosesc codul MASAFESTIVA12 mai beneficiază și de o extra-reducere de 10% la produsele aflate deja la promoție.
Cu asemenea oferte parcă și restricțiile nu mai par atât de dure.
Spor la cumpărături și sărbători fericite!