Înainte de alegerile din primul tur al prezidențialelor, întrebarea de pe buzele tuturor era: Eu cu cine votez? După alegeri, mulți au căutat informații despre câștigătorul primului tur. Se pare că nimeni nu știa prea multe despre cel care a obținut cele mai multe voturi.
Această situație a fost determinată, în primul rând, de prestația partidelor consacrate – PSD, PNL, USR – care au venit cu candidați extrem de slab pregătiți. Niciunul dintre aceștia nu a fost capabil să abordeze un subiect relevant pe care să-l stăpânească. Mai mult, niciunul dintre candidați nu stăpânea o limbă străină. Încercările lor au fost stângace și au sunat mai degrabă ca un discurs incoerent.
Scurtă analiză
La această ofertă mediocră s-a adăugat autosuficiența aparatelor de partid, a televiziunilor și a analiștilor politici. Niciunul dintre aceștia nu și-a depășit condiția de simplu „gargaragiu”. Toate sursele media și toți analiștii îl dădeau drept sigur finalist în turul al doilea pe candidatul PSD, Marcel Ciolacu, estimând că acesta urma să se confrunte cu unul dintre candidații propuși de AUR sau USR. Candidatul PNL, Nicolae Ciucă, era considerat perdant încă de la început. Nici măcar el nu părea să creadă în șansele proprii și nu și-a jucat cartea până la capăt.
Partidele au stat în silențio-stampa, așteptând ca candidatul lor să facă minuni și să le rezolve problemele, obținând măcar un post călduț pentru încă patru ani.
Nimeni, dar absolut nimeni, nu a intuit deznodământul primului tur al alegerilor prezidențiale.
Din senin, a apărut candidatul-surpriză: cel care știa ce vrea și ce poate. Mai mult, cel care și-a jucat cartea până la capăt. A abordat problemele sensibile, pe care ceilalți candidați le-au evitat. Nu s-a ferit să facă declarații controversate și s-a prezentat natural, fără a-și ascunde simpatiile sau antipatiile doar pentru a nu deranja.
Acest candidat și-a făcut campanie cu resurse minime, folosindu-se de tehnologiile moderne, complet ignorate de ceilalți. Practic, a reușit să-și transmită mesajele clare unui public neglijat. În plus, a atras atenția celor care au observat non-combatul politicienilor cunoscuți și lipsa de substanță a discursurilor acestora.
Context internațional și lecții de învățat
Curentul naționalist (sau ultra-naționalist, după unii) și izolaționist a început să prindă rădăcini în tot Occidentul. Acest curent este caracterizat de mesaje simple, clare și accesibile oricui, dar și de lideri carismatici, cu discursuri ferme, uneori populiste. Acești lideri par să fie ceea ce așteaptă societatea: figuri puternice, care nu se feresc să abordeze probleme reale din economie și politici publice.
Totuși, acest tip de discurs vine cu un preț. De multe ori, măsurile propuse nu pot fi implementate decât cu sacrificii și tensiuni sociale. Mesajele scurte și directe atrag însă oamenii sătui de promisiuni deșarte și descumpăniți de lipsa unor perspective clare.
În ultimele decenii, politicile occidentale s-au concentrat pe nișe minore, ignorând majoritățile din societățile pe care ar trebui să le reprezinte. Societatea occidentală s-a transformat treptat într-una în care minoritățile par să aibă mai multe drepturi decât majoritatea, iar aceasta din urmă este redusă la tăcere ori de câte ori încearcă să își exprime opinia. Politica woke și corectitudinea politică au pus meritocrația în plan secund, promovând criterii greu de înțeles.
Cei care trăiesc în Occident, inclusiv românii, resimt de ani buni degradarea socială, economică și morală a mediului în care locuiesc. Mulți au ajuns să trăiască de la o lună la alta, pentru că guvernele lor au decis că trebuie să facă sacrificii: în numele mediului, al politicilor de gen, al imigrației ilegale sau al unor războaie pe care nu le înțeleg și nu le-au dorit.
Concluzii: alegerile interne și viitorul
Rezultatul ultimelor alegeri prezidențiale din România este expresia autosuficienței și delăsării, atât a partidelor, cât și a electoratului. Oamenii educați au stat deoparte, iar pe puținii candidați cu potențial i-au ridiculizat. Elitiștii au creat un mediu propice pentru mediocritate. Afirmațiile precum „toți sunt la fel, toți fură, nu putem face nimic” au dus la situația de a nu avea cu cine vota. După aceea, ne plângem. Situația actuală este responsabilitatea noastră.
Democrația costă – și nu este ieftină. Este un sistem care funcționează doar pentru oamenii implicați, educați, capabili să înțeleagă că dialogul și acceptarea sunt esențiale.
Pentru ceilalți, rămân diferitele forme de totalitarism. Când poporul doarme, se nasc monștri. Să sperăm că nu îi vom lăsa să crească până când va fi prea târziu.
Până acum, poporul, instituțiile și specialiștii au dormit. Poate vom reuși să ne trezim în ceasul al doisprezecelea.