Proiectul Brânzeturi cum se cuVin a ajuns la ediția cu numarul 33. Evenimentul s-a desfășurat la restaurantul Oxygen Bistro. De această dată a fost rândul celor de Ferma Măgureni din Drăgășani să ne prezinte oferta de vinuri. Ca de fiecare dată alături de diversele varietăți de vinuri am avut de degustat și brânzeturi – de la Delaco. Cel mai interesant lucru la o degustare este modul în care cele două elemente principale – băutura și mâncarea, se potrivesc. Niciodată rezultatul combinării dintre un vin și o mancare bune nu este suma celor două. Întotdeauna rezultatul va fi diferit fie că este unul reușit fie că este unul mai cu mai puțin succes.
Ferma Măgureni
Deși Ferma Măgureni din zona Drăgășani este una de dimensiune medie, cca. 100 ha, suprafața cultivată cu viță de vie este de numai 20ha. Acest lucru are atât avantaje, cât și dezavantaje. Dezavantajul vine în principal din cauza cantității limitate de produs obținut, de aici rezultând raritatea produsului. Dar la capitolul calitate lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. Axându-se pe o producție BIO, este mult mai ușor de administrat cantități mici de produs. În cultura viței de vie ferma nu utilizează decât substanțe naturale atât pentru prevenirea și tratarea unor posibile atacuri ale dăunătorilor, cât și pentru sușinerea plantei.
Așa cum la mai toate cramele din România sunt oameni de excepție a căror dedicație pentru vie și vin se regăsește în calitatea produsului final așa stau lucrurile si de această dată. Cei de la Ferma Măgureni pun mult suflet în tot ceea ce fac, iar rezultatele se văd și în caltatea produsului.
Și pentru că proiectul fermei este unul cu bătaie lungă aceștia au în plan și reabilitarea unor tuneluri din zonă. Tunelurile au fost preluate de curând și au aparținut vechiului IAS local. Deși în prezent sunt aflate in stare avansată de degradare, tunelurile vor reprezenta în următorii ani un punct de atracție. După ce vor fi refăcute acolo se vor organiza evenimente speciale dedicate vinului.
Perechile
Revenind la degustarea noastră, am avut câteva perechi care mai de care mai interesantă:
Crampoșie sec + Camembert Ile de France,
Pinot Gris sec + Emmentaler Delaco,
Sauvignon Blanc sec + Mozzarella Dealco,
Rose Cabernet Sauvignon demisec + Gouda Delaco D’Excepție,
Tămâioasă Românească demisec + Maasdam Delaco D’Excepție,
Negru de Drăgășani sec + Grana Padano Delaco D’Excepție.
Deși organizăm astfel de evenimente de câtiva ani abia de data aceasta am avut onoarea de a degusta celebra Tămâioasa Romanească. Mă refer strict la tămâioasa românească pe care am avut onoarea de a o degusta într-un cadru organizat. Cu toate că sunt adeptul vinurilor roșii, de data aceasta voi opta pentru tămâioasa românească+ maasdam. Aceasta nu a fost singura combinație reușită, dar a fost cea care mi-a plăcut cel mai mult.
Despre produsele celor de la Delaco nu am putea spune prea multe. Cert este că acestea reușesc să ne surprindă de fiecare dată. Surprizele poate nu vin de fiecare dată prin gustul deosebil, ci mai ales prin modul în care reușește să facă pereche cu alte produse.