România exportă materii prime și importă mâncare procesată. De ce deficitul comercial alimentar devine o problemă strategică
România dispune de suprafețe agricole importante, produce cereale în cantități semnificative și exportă materii prime agricole. Cu toate acestea, o parte importantă din alimentele cu valoare adăugată mai mare ajung pe piața românească din import.
Această contradicție scoate în evidență una dintre vulnerabilitățile structurale ale economiei românești: exportăm materie primă și importăm produse procesate, mai scumpe.
O analiză realizată de BCR Cercetare, pe baza datelor Eurostat, arată că România este exportator net de materii prime în sectorul agricol, însă înregistrează un deficit comercial important în cazul alimentelor procesate. La acest capitol, România se află pe a cincea cea mai nefavorabilă poziție din Uniunea Europeană.
Problema depășește agricultura. Este vorba despre capacitatea economiei românești de a transforma producția locală în produse finite, de a păstra valoarea adăugată în țară și de a dezvolta companii capabile să concureze cu marii producători europeni.
România produce materie primă, dar pierde valoarea adăugată
Modelul economic este relativ simplu: atunci când o țară exportă materii prime și importă produse finite obținute inclusiv din aceleași categorii de materii prime, o parte importantă din valoarea adăugată este creată în altă economie.
În agricultură, diferența dintre valoarea unei materii prime și cea a produsului finit poate fi considerabilă.
Cerealele pot deveni făină, produse de panificație, paste, furaje sau ingrediente pentru industria alimentară. Laptele poate fi transformat în brânzeturi, iaurturi și alte produse lactate. Carnea poate intra într-un proces industrial care generează produse cu o valoare comercială mai mare.
Cu cât procesarea este mai avansată, cu atât o parte mai mare din valoarea produsului final provine din industrie, tehnologie, logistică, ambalare, marketing și distribuție.
Dacă aceste etape sunt realizate în afara țării, România rămâne în principal furnizorul materiei prime, în timp ce alte economii încasează o parte mai mare din valoarea produsului final.
Deficitul comercial la alimente procesate plasează România în partea de jos a clasamentului UE
Potrivit analizei BCR Cercetare bazate pe date Eurostat, deficitul comercial al României pe segmentul alimentelor procesate situează țara pe a cincea cea mai nefavorabilă poziție din Uniunea Europeană.
Situația este cu atât mai relevantă cu cât România este, în același timp, exportator net de materii prime agricole.
Practic, resursele există, însă economia nu reușește să transforme suficient de mult producția agricolă internă în produse cu valoare adăugată ridicată.
Analiștii identifică printre probleme capacitățile insuficiente de procesare și depozitare, precum și integrarea limitată în lanțurile valorice.
De ce importăm alimente dacă România are un sector agricol atât de important?
Întrebarea apare frecvent în dezbaterea publică: dacă România produce cereale, lapte, carne, legume și alte produse agricole, de ce rafturile magazinelor sunt pline de produse provenite din import?
Răspunsul nu ține doar de cantitatea produsă.
Pentru ca materia primă agricolă să ajungă competitiv pe raft este nevoie de un întreg ecosistem economic: unități moderne de procesare, capacități de depozitare, logistică eficientă, energie la costuri competitive, acces la finanțare, certificări, ambalare, marketing și contracte stabile cu marile rețele comerciale.
Un sector agricol puternic nu generează automat și o industrie alimentară puternică.
Fără legătura dintre agricultură și procesare, o țară poate produce volume mari de materii prime și, simultan, poate rămâne dependentă de importurile de alimente.
Problema reală este valoarea adăugată
Deficitul comercial alimentar nu trebuie privit exclusiv prin prisma cantităților importate și exportate.
Mai important este ce exportă România și ce importă.
O tonă de materie primă agricolă și o tonă de produse alimentare procesate nu au aceeași valoare economică. În produsul procesat sunt incluse investiții, tehnologie, forță de muncă specializată, energie, transport, ambalaje, distribuție și profit.
Prin urmare, dezvoltarea industriei alimentare poate avea un efect economic mult mai amplu decât simpla reducere a importurilor.
Procesarea internă poate crea locuri de muncă, poate genera investiții în mediul rural, poate crește veniturile companiilor românești și poate produce venituri fiscale suplimentare pentru stat.
România are nevoie de mai multe fabrici și capacități de procesare
Reducerea deficitului comercial alimentar nu poate fi realizată prin limitarea administrativă a importurilor. Într-o piață europeană comună, soluția sustenabilă este creșterea competitivității producției interne.
Asta presupune investiții.
România are nevoie de capacități suplimentare și mai eficiente pentru procesarea cărnii, laptelui, cerealelor, fructelor și legumelor, precum și de infrastructură pentru depozitare și logistică.
La fel de importante sunt investițiile în automatizare, eficiență energetică și tehnologii care permit producătorilor români să obțină costuri competitive și o calitate constantă.
Analiza BCR indică tocmai necesitatea stimulării investițiilor productive, modernizării industriei alimentare și consolidării competitivității companiilor autohtone.
Deficitul alimentar face parte dintr-o problemă economică mai mare
Dezechilibrul din sectorul alimentar trebuie analizat în contextul deficitului comercial general al României.
În ultimii ani, deficitul comercial anual al țării s-a situat la peste 30 de miliarde de euro, fiind alimentat în special de sectoarele în care producția internă nu acoperă cererea sau în care România importă cantități mari de bunuri finite.
Printre zonele vulnerabile se numără produsele chimice și diferite categorii de bunuri de consum fabricate de industria prelucrătoare.
Agricultura și industria alimentară sunt însă un caz aparte. România dispune deja de o bază importantă de materii prime, ceea ce înseamnă că există un potențial intern semnificativ pentru dezvoltarea procesării.
De la „produs în România” la „procesat în România”
Pentru economia românească, următoarea etapă de dezvoltare nu ar trebui să însemne doar creșterea producției agricole.
Obiectivul ar trebui să fie creșterea cantității de produse care sunt procesate, ambalate și comercializate din România.
Diferența este esențială.
O economie care exportă predominant materii prime este mult mai expusă fluctuațiilor de preț de pe piețele internaționale. O economie care produce și exportă bunuri procesate poate captura o parte mai mare din valoarea adăugată și poate dezvolta lanțuri economice mai complexe.
Pentru România, transformarea cerealelor, laptelui, cărnii, fructelor și legumelor în produse finite poate însemna mai mult decât reducerea importurilor. Poate însemna dezvoltarea unor industrii locale competitive.
Ce ar putea reduce deficitul comercial al României la alimente
Direcția principală este creșterea capacității interne de procesare. Investițiile private și fondurile europene pot avea un rol important în construirea și modernizarea fabricilor, depozitelor și infrastructurii logistice.
În paralel, producătorii agricoli trebuie conectați mai eficient cu procesatorii. Contractele pe termen lung, cooperativele funcționale și integrarea producției agricole în lanțuri industriale pot reduce fragmentarea actuală.
Este nevoie și de companii românești suficient de puternice pentru a concura nu doar pe piața internă, ci și la export.
Obiectivul nu ar trebui să fie oprirea importurilor. Concurența și libera circulație a mărfurilor fac parte din piața europeană.
Miza este ca România să poată exporta mai multe produse cu valoare adăugată ridicată, astfel încât diferența dintre importuri și exporturi să se reducă prin creșterea competitivității economiei.
România are materia primă. Provocarea este să păstreze mai multă valoare în economie
Datele analizate de BCR Cercetare descriu un paradox economic important: România are resurse agricole și exportă materii prime, dar continuă să înregistreze un deficit comercial semnificativ în zona alimentelor procesate.
Pe termen lung, soluția nu este simpla creștere a producției agricole.
Este necesară dezvoltarea industriei care transformă această producție.
Mai multe fabrici, capacități moderne de depozitare, logistică performantă, acces la finanțare și companii românești competitive ar putea transforma agricultura dintr-un furnizor de materie primă într-o componentă a unui lanț agroalimentar cu valoare adăugată mult mai mare.
În fond, întrebarea strategică pentru România nu mai este doar cât putem produce. Ci cât din ceea ce producem putem procesa și valorifica în propria economie.