România, dobânzile și cea mai scumpă lecție economică din ultimul an
În ultimul an, România pare să se fi împărțit în două tabere.
De o parte sunt cei care susțin că măsurile economice adoptate în ultimele 12 luni au fost necesare și eficiente. De cealaltă parte sunt cei care le consideră un eșec răsunător.
Dezbaterile din online au ajuns să rivalizeze cu marile dileme existențiale ale neamului românesc:
-
Se pune sau nu mazăre în salata boeuf?
-
Buzoienii sunt moldoveni?
În acest context, apare întrebarea firească: pe cine să crezi?
Fiecare tabără vine cu propriile argumente, propriile grafice și propriile concluzii. Însă există o metodă simplă prin care putem privi situația fără patimă politică și fără sloganuri.
Este o lecție de economie pe care o înveți încă din primul an de facultate.
Lecția despre dobândă
La unul dintre cursurile de Economie din primul an, profesorul nostru încerca să explice conceptul de dobândă într-un mod cât mai simplu.
Le-a spus colegelor noastre că, înainte să accepte o cerere în căsătorie, ar fi bine să îi ceară viitorului mire contractul de credit de la bancă și să se uite la dobânda pe care o plătește.
Dacă dobânda este mică, înseamnă că banca îl consideră un client de încredere și cu risc redus.
Dacă dobânda este mare, poate că merită o analiză mai atentă înainte de a spune „da”.
Desigur, exemplul era spus în glumă, dar principiul economic este cât se poate de serios.
Aceeași regulă se aplică și companiilor. Și statelor.
Cu cât o țară plătește dobânzi mai mici atunci când se împrumută, cu atât este percepută ca fiind mai stabilă și mai credibilă financiar.
În fond, piețele financiare nu votează și nu țin discursuri. Ele răspund la o singură întrebare:
Cât de mare este riscul?
Iar răspunsul se vede direct în nivelul dobânzii.
Ce spun piețele despre România?
Dacă privim randamentele titlurilor de stat românești, observăm un lucru îngrijorător.
România se împrumută la costuri semnificativ mai ridicate decât majoritatea statelor europene.
Dacă România ar fi fost un potențial mire, colegele mele de la ASE probabil ar fi ridicat câteva semne de întrebare.
Situația devine și mai interesantă atunci când privim și inflația, care a rămas printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.
Pe scurt, combinația dintre dobânzi mari și inflație ridicată nu este tocmai genul de carte de vizită pe care și-ar dori-o o economie.
De ce au fost crescute taxele?
Susținătorii măsurilor fiscale din ultimul an au invocat un argument important.
România risca să fie retrogradată în categoria „junk”, adică în zona investițiilor considerate speculative și cu risc ridicat.
O astfel de retrogradare ar fi putut crește costurile de finanțare ale statului și ar fi transmis un semnal negativ investitorilor internaționali.
Din această perspectivă, majorările de taxe au fost prezentate ca un sacrificiu necesar pentru păstrarea credibilității financiare a țării.
Până aici, argumentul pare logic.
Există însă o problemă.
Ironia economică
Dacă analizăm costurile actuale de finanțare, observăm o situație care ridică multe semne de întrebare.
În multe cazuri, state aflate deja în categoria „junk” se împrumută la dobânzi comparabile sau chiar mai mici decât România.
Cu alte cuvinte, după un an de majorări fiscale motivate inclusiv prin necesitatea evitării unor costuri de finanțare mai mari, România continuă să plătească dobânzi foarte ridicate.
Mai mult decât atât, nivelul acestora este apropiat de cel observat înainte de valul de creșteri de taxe.
Aici apare întrebarea legitimă:
Dacă scopul principal era reducerea percepției de risc și scăderea costurilor de împrumut, de ce rezultatul nu se vede în dobânzile pe care le plătește statul?
Este o întrebare la care decidenții politici și economici ar trebui să ofere răspunsuri clare.
Concluzie
Economia poate fi interpretată în multe feluri. Politica și mai mult.
Însă dobânzile au un avantaj major: nu au preferințe ideologice.
Ele reprezintă verdictul piețelor.
Iar verdictul piețelor, cel puțin în acest moment, pare să transmită că investitorii continuă să perceapă România ca pe o economie cu un grad ridicat de risc.
Poți susține că măsurile fiscale au fost necesare.
Poți susține că au fost greșite.
Dar este greu să ignori întrebarea pe care o ridică nivelul actual al dobânzilor:
Dacă am plătit costul economic și social al unor creșteri masive de taxe pentru a câștiga încrederea piețelor, unde se vede această încredere?
Pentru că, atunci când te uiți la costul cu care România se împrumută astăzi, ai impresia că cineva a transformat politica economică într-un spectacol de stand-up comedy.
Iar publicul încă încearcă să înțeleagă unde este poanta.