A folosi tehnologia nu înseamnă că știi să o construiești
Evident, Statele Unite din 2026 nu sunt Imperiul Galactic al lui Asimov.
Universitățile americane încă formează ingineri energeticieni. Companiile investesc în capacități noi de producție, iar industria energetică este conștientă de problema transformatoarelor și încearcă să reacționeze. Dar avertismentul lui Asimov rămâne surprinzător de actual.
Pentru că există o diferență enormă între a avea acces la o tehnologie și a păstra capacitatea industrială de a o construi. Noi tindem să măsurăm progresul prin lucrurile cele mai vizibile.
Modele AI mai inteligente. Procesoare mai rapide. Roboți mai capabili. Mașini electrice mai bune. Aplicații care fac în câteva secunde lucruri pentru care înainte aveam nevoie de ore.
Numai că fiecare strat al acestei lumi digitale se sprijină pe un strat mult mai puțin spectaculos. Mine, cupru și oțel. Transformatoare și generatoare. Centrale și linii electrice. Fabrici, macarale și utilaje. Și, mai ales, oameni. Sudori. Electricieni. Tehnicieni. Operatori. Ingineri. O întreagă lume fizică pe care am devenit atât de obișnuiți să ne bazăm, încât aproape că nu o mai vedem. Până când începe să lipsească.
Inteligența artificială are nevoie de o lume foarte fizică
Poate că acesta este unul dintre marile paradoxuri ale epocii AI.
Vorbim despre o economie din ce în ce mai digitală, dar infrastructura care o susține este profund fizică.
Un model de inteligență artificială poate genera milioane de linii de cod. Dar pentru ca acel model să ruleze ai nevoie de centre de date. Centrele de date au nevoie de cipuri. Cipurile au nevoie de fabrici. Fabricile au nevoie de materiale, apă și energie. Iar energia trebuie produsă, transportată și transformată. În spatele fiecărui chatbot, serviciu cloud și algoritm există centrale electrice, cabluri, transformatoare, sisteme de răcire și oameni care știu să le proiecteze, să le construiască și să le repare.
Cu alte cuvinte, cu cât economia devine mai digitală, cu atât dependența ei de infrastructura fizică devine mai importantă.
Doar că infrastructura aceasta nu se scalează cu viteza software-ului. Și aici s-ar putea afla una dintre cele mai importante provocări ale următoarelor decenii. Nu dacă putem inventa tehnologii noi. Ci dacă putem construi suficient de repede lumea fizică de care aceste tehnologii au nevoie.
Adevărata infrastructură strategică este cunoașterea
Un transformator cu un termen de livrare de patru ani este, până la urmă, doar un simptom. Problema mai profundă este cât de ușor putem confunda existența tehnologiei cu existența capacității de a o produce.
O civilizație poate avea cele mai sofisticate computere din istorie și, în același timp, să devină vulnerabilă dacă pierde competențele necesare pentru a construi infrastructura pe care acele computere se bazează. De aceea, poate că adevărata infrastructură strategică a unei societăți nu este formată doar din centrale, fabrici, transformatoare sau centre de date. Este formată și din cunoașterea acumulată în oamenii care știu să le construiască. Pentru că declinul tehnologic nu începe neapărat în ziua în care o mașină se oprește. Poate începe cu mult înainte.
În momentul în care o societate devine extraordinar de bună la folosirea tehnologiei, dar din ce în ce mai dependentă de un număr tot mai mic de oameni care încă știu cum este construită. Iar adevărata problemă apare în ziua în care ceva se strică, deschizi carcasa și descoperi că manualul există.
Dar oamenii care știu cu adevărat ce înseamnă ce scrie în el sunt tot mai puțini.