Barometrul stării de bine a profesorilor: poate că următoarea reformă a educației începe cu oamenii, nu cu sistemul
Timp de peste trei decenii, discuțiile despre reforma educației din România au gravitat în jurul curriculumului, examenelor, manualelor, digitalizării sau infrastructurii. Sunt teme importante, dar există o întrebare pe care am adresat-o prea rar: cum se simt oamenii care fac școala posibilă în fiecare zi?
Noul Barometru al stării de bine a profesorilor din România, realizat de InIm Institute împreună cu Frappe Digital, aduce în prim-plan tocmai această dimensiune. Dincolo de statistici despre rezultate școlare sau investiții, raportul încearcă să măsoare starea emoțională a profesorilor și impactul pe care condițiile de muncă îl au asupra lor.
Cifre care ar trebui să dea de gândit
Potrivit raportului:
-
38% dintre profesori spun că se gândesc frecvent să renunțe la catedră;
-
51% afirmă că se confruntă frecvent cu stresul la locul de muncă, un procent prezentat ca fiind aproape dublu față de media populației active (26%);
-
67% consideră că timpul dedicat activităților administrative reduce timpul pe care îl pot petrece cu elevii.
Raportul mai evidențiază un sentiment puternic de lipsă de recunoaștere socială și de inechitate salarială. În plus, profesorii din învățământul gimnazial și liceal, în special cei din marile orașe, par să fie cei mai afectați, Bucureștiul înregistrând cel mai ridicat nivel raportat de stres, de 59%.
Aceste date nu reprezintă doar un semnal de alarmă pentru sistemul educațional, ci și pentru întreaga societate.
Un profesor epuizat nu poate susține o școală sănătoasă
Stresul profesional nu este o problemă exclusiv românească. Cercetările internaționale arată de ani buni că profesorii se află printre categoriile profesionale cu cel mai ridicat risc de epuizare și burnout. În România, puține studii au urmărit în mod constant această realitate, motiv pentru care inițiative precum Barometrul stării de bine pot deveni instrumente importante pentru fundamentarea politicilor publice.
Atunci când profesorii sunt suprasolicitați, efectele nu se opresc la nivel individual. Ele ajung inevitabil în sala de clasă. Scade energia dedicată predării, crește riscul de abandon al profesiei, iar relația cu elevii are de suferit.
Educația nu este construită doar din programe școlare și metodologii. Ea este construită, înainte de toate, prin oameni.
Poate că reforma de care avem nevoie este una a stării de bine
În sistemele educaționale performante, conceptul de well-being este privit din ce în ce mai mult ca un indicator strategic al calității școlii. Succesul nu mai este măsurat exclusiv prin rezultate la examene. Este analizat și prin capacitatea școlii de a crea un mediu sănătos pentru profesori și elevi.
Poate că și România are nevoie de această schimbare de perspectivă.
O reformă în care starea de bine să fie măsurată anual.
O reformă în care sănătatea emoțională să fie considerată o investiție, nu un subiect secundar.
O reformă în care profesorii să beneficieze de mai puțină birocrație, mai mult sprijin și mai multă recunoaștere profesională.
O investiție în viitor
Copiii nu învață doar din ceea ce predă profesorul. O si urmarind felul în care acesta reușește să fie prezent, disponibil și conectat la clasă.
Nu putem construi generații reziliente într-un sistem în care adulții sunt permanent epuizați. Iar dacă ne dorim ca peste 20 de ani România să aibă cetățeni mai sănătoși, mai implicați și mai bine pregătiți, investiția trebuie să înceapă astăzi, cu sănătatea emoțională a celor care formează aceste generații.
Poate că următoarea mare reformă a educației nu va începe cu o nouă lege.
Poate că va începe cu o întrebare simplă, dar esențială:
Cum sunt, de fapt, profesorii României?