România la limita stagnării: de ce încetinirea economică din Europa Centrală și de Est devine un risc sistemic

Articolul publicat de Curs de Guvernare surprinde o schimbare de paradigmă în economia Europei Centrale și de Est: după aproape două decenii în care regiunea a funcționat ca motor de convergență pentru Uniunea Europeană, modelul de creștere bazat pe consum, investiții externe și costuri competitive începe să își atingă limitele. România apare, în acest context, drept una dintre cele mai vulnerabile economii din regiune. 

Semnalul cel mai important al analizei Erste Bank nu este doar reducerea prognozelor de creștere pentru Polonia, Cehia sau Slovacia, ci faptul că România este menționată explicit ca posibil candidat la recesiune în 2026. Această diferență de percepție este esențială: în timp ce alte state din regiune traversează o încetinire ciclică, România riscă să intre într-o fază de vulnerabilitate structurală.

O regiune prinsă între șocuri externe și epuizarea modelului economic

Economiile Europei Centrale și de Est au fost construite, în ultimii 20 de ani, pe câteva avantaje majore:

• integrarea în piața europeană;

• costuri salariale reduse;

• influx masiv de investiții străine;

• acces la fonduri europene;

• consum alimentat de convergența veniturilor.

Acest model începe însă să încetinească simultan din mai multe direcții.

În primul rând, economia germană — principalul partener comercial al regiunii — traversează o perioadă prelungită de slăbiciune industrială. Cum state precum România, Cehia sau Slovacia sunt profund integrate în lanțurile industriale germane, orice reducere a cererii externe afectează imediat exporturile și producția industrială.

În al doilea rând, costurile energetice și tensiunile geopolitice au modificat radical structura competitivității europene. Banca Mondială avertizează că regiunea Europa și Asia Centrală va înregistra o încetinire semnificativă a creșterii economice, pe fondul incertitudinilor geopolitice și al costurilor ridicate ale energiei. 

În al treilea rând, dobânzile ridicate menținute de băncile centrale pentru combaterea inflației reduc investițiile private și încetinesc creditarea. În regiune, inflația rămâne persistentă, iar perspectivele reducerii ratelor de dobândă sunt limitate. 

România: vulnerabilitatea vine mai ales din interior

Deși toate economiile din regiune resimt presiuni externe, cazul României este diferit prin acumularea simultană a unor dezechilibre interne severe.

1. Deficitul bugetar a devenit o frână pentru creștere

Ani la rând, creșterea economică a fost susținută artificial prin cheltuieli publice și stimularea consumului. Rezultatul este un deficit bugetar ridicat și o deteriorare progresivă a echilibrelor macroeconomice.

Problema fundamentală este că România trebuie acum să facă simultan două lucruri contradictorii:

• să reducă deficitul;

• să mențină creșterea economică.

Consolidarea fiscală reduce inevitabil consumul și investițiile publice pe termen scurt. Erste subliniază că tocmai acest proces poate împinge economia spre stagnare sau recesiune. 

2. Consumul nu mai poate susține singur economia

În ultimul deceniu, România a crescut în principal prin consum intern. Creșterile salariale, expansiunea creditării și cheltuielile publice au alimentat cererea internă.

Însă acest model are limite evidente:

• productivitatea nu a crescut în același ritm;

• deficitul comercial s-a adâncit;

• importurile au crescut mai rapid decât exporturile;

• economia a devenit dependentă de finanțare externă.

Când inflația ridicată erodează veniturile reale, iar taxele cresc pentru a corecta deficitul, consumul încetinește aproape inevitabil.

3. Investițiile private sunt afectate de incertitudine

Mediul de afaceri reacționează negativ la:

• instabilitatea fiscală;

• schimbările frecvente de taxe;

• costurile ridicate de finanțare;

• incertitudinea politică.

Într-o economie în care investițiile private încetinesc, iar investițiile publice depind masiv de fondurile europene, orice blocaj administrativ poate avea efecte disproporționate asupra creșterii economice.

De ce riscul de recesiune este credibil

Tehnic, recesiunea presupune două trimestre consecutive de scădere economică. România a mai trecut recent prin episoade de recesiune tehnică, ceea ce indică fragilitatea ciclului economic. 

Există câteva motive pentru care scenariul unei recesiuni nu mai poate fi tratat drept unul marginal:

• industria europeană încetinește;

• cererea externă scade;

• consumul intern pierde din forță;

• consolidarea fiscală reduce stimulii economici;

• dobânzile reale rămân ridicate;

• investițiile private sunt prudente.

În plus, România are una dintre cele mai mari expuneri la dezechilibre externe din regiune:

• deficit de cont curent ridicat;

• datorie publică în creștere;

• presiuni asupra cursului valutar;

• dependență mare de capital extern. 

Aceste vulnerabilități fac ca orice șoc extern să fie amplificat intern.

Paradoxul economiei românești: creștere fără transformare structurală

Cea mai importantă concluzie nu este însă posibilitatea unei recesiuni de scurtă durată, ci faptul că România pare să fi ajuns la capătul unui model de dezvoltare.

În ultimele două decenii, economia a crescut semnificativ, însă:

• industrializarea avansată a rămas limitată;

• infrastructura s-a modernizat lent;

• productivitatea a crescut inegal;

• exporturile cu valoare adăugată mare sunt insuficiente;

• dependența de consum și importuri s-a accentuat.

Astfel, România a avut creștere economică, dar nu și transformare economică profundă.

Acesta este motivul pentru care șocurile externe devin atât de periculoase: economia nu are suficiente motoare interne de reziliență.

Ce urmează: stagnare sau recalibrare?

Există două scenarii posibile pentru următorii ani.

Primul este scenariul stagnării:

• creștere economică slabă;

• investiții private reduse;

• consum fragil;

• presiuni fiscale continue;

• deteriorarea competitivității.

Al doilea este scenariul recalibrării structurale:

• accelerarea investițiilor productive;

• absorbția eficientă a fondurilor europene;

• reforme administrative;

• reducerea deficitului prin eficientizare, nu exclusiv prin taxe;

• orientarea către industrii cu valoare adăugată mare.

Problema este că al doilea scenariu necesită capacitate administrativă, stabilitate politică și coerență strategică — exact resursele care au lipsit frecvent în ultimii ani.

Concluzie

Analiza privind încetinirea economică din Europa Centrală și de Est nu trebuie interpretată ca o simplă revizuire tehnică a prognozelor. În cazul României, ea reprezintă un avertisment privind vulnerabilitatea unui model economic bazat excesiv pe consum, deficite și creștere alimentată fiscal.

Riscul real nu este doar o recesiune punctuală, ci intrarea într-o perioadă prelungită de creștere slabă, în care convergența economică față de Occident încetinește semnificativ.

Pentru prima dată după mulți ani, întrebarea esențială nu mai este cât va crește economia României, ci dacă actualul model de dezvoltare mai poate produce creștere sustenabilă.