Duminică, 16 octombrie, a avut loc Cursul de blogging, susținut de către reprezentanții de la Kooperativa 2.0 – Cristian China Birta (Chinezu) și Cristian Florea. Gazda evenimentului a fost Casa de Cultură Traian Demetrescu din Craiova.
Scopul cursului a fost acela de a prezenta bloggerilor craioveni prezenți la eveniment care sunt beneficiile construirii unui brand personal cu ajutorul unui blogg, dar și cum se pot obține avantaje din această activitate. Într-adevăr, la nivel național începe să se configureze ușor-ușor o nouă meserie – cea de blogger. A trecut ceva vreme de când bloggul era privit doar ca un hobby și ca o modalitate prin care fetele de liceu își expuneau public viața privată. Deja de foarte mulți ani au apărut și în România oameni care au început să privească blogging-ul ca pe o activitate serioasă, iar succesul nu a întârziat să apară. Dorința tot mai mare de informare a omului modern coroborata cu munca serioasă a unora au transformat bloggul într-o veritabilă sursă de informare tematică, dar și un mod de lectură mai relaxată. Din dorința de a găsi o sursă de informație credibilă sau din simpla curiozitate de a afla ce a mai făcut nu știu ce vedetă, oamenii au început să citească din ce în ce mai mult aceste site-uri cu content subiectiv și personal.
Având în vedere succesul foarte mare al unor bloggeri, transformat într-un număr foarte mare de cititori unici și/sau vizualizări, la care s-a adăugat și declinul continuu și accelerat al trusturilor de presă, a fost creat contextul favorabil dezvoltării unui nou mod de a face publicitate. Companiile și mai ales cele de publicitate au înțeles că vor trebui să se adapteze rapid sau vor trebui să dispară. De aici vine și oportunitatea de care au început să profite cei care au creat brand-uri în online și au dezvoltat blogg-uri care atrag cititorii ca un magnet.
Este destul de ușor să spui acum că vrei să-ți faci blogg și să devii blogger, dar de aici până la a deveni un blogger care este capabil să obțină și foloase de urma acestei munci și să atragă atenția companiilor este un drum lung.
Primul pas în construirea unui blogg de succes este să înțelegi corect mecanismele online-ului, să le respecți și să te respecți la rândul tău. Pe scurt – învață să faci branding personal, transpune calitățile și cunoștințele tale în idei corect exprimate pe pagina de net. Respectă-ți cititorii folosind un limbaj ușor, o scriere corectă din punct de vedere gramatical și învață să-ți structurezi corect articolele. După ce ai învățat să faci corect asta și ți-ai creat un CV în domeniul blogging-ului, poți trece la următorul pas – contactează TU companiile. Este foarte important ca tu să faci primul pas, pentru că nu stă nimeni cu banii în sacoșă pregătit să ți-i arunce în buzunare, indiferent cât de bun ești în blogging. Vrei să câștigi … nu te sfii să faci tu pasul către colaborarea cu brand-urile sau cu companiile.
Un alt pas ce va trebui urmat este legat de modul în care scrii – evită pe cât posibil articolele negative la adresa persoanelor sau brandurilor, chiar dacă experiența proprie a fost una neplăcută. Vrei neapărat să scrii despre asta? Scrie la modul impersonal, strict pentru informarea publicului – scurt și la obiect, fără prea multe epitete negative.
Pe scurt: dacă vrei să faci un business din faptul că ai un blogg și scrii pe el – fii serios, scrie constant, fii bine informat, creează-ți propriul stil și învață să colaborezi cu ceilalți – realizează primul pas!!!